ultima

'these stories don't mean anything if you've got no one to tel them to'


Brandi Carlile - The Story
Asculta mai multe audio Muzica

nu-i asa ca vocea ei suna ca varianta feminina a vocii solistului de la Stereophonics? poate mi se pare...

PS: o sa-mi deschid blogul cand am putina vreme...

sfarsitul

pentru ca orice inceput se termina intr-o ambiguitate, in seara asta voi pune un punct imperfect insa, scrierilor mele pe blog. am sa i-l las lui iris...si daca ea nu il va vrea, atunci va fi un blog parasit. cum parasesti pe cineva drag cu gandul ca nu il vei mai vedea jamais...

bon courage!


nathalie...

you are my morning star

Flunk-Morning star
Asculta mai multe audio Muzica

quand j'oublie qui j'suis....

STAN GETZ&JOAO GILBERTO-CORCOVADO
Asculta mai multe audio Muzica

My wish list

imi doresc:

-ca S. si S. sa ma iubeasca mereu macar pe jumatate cat ii iubesc eu

-mai mult soare

-o chitara si indemanarea sa cant la ea

-sa merg la un concert Coldplay

-sa treaca mai repede saptamana asta

-sa gasesc melodia lui Benjamin Biolay care se aude in 'Clara et moi'

-rochita albastra-albastra pe care am vazut-o azi intr-o vitrina

-sa nu mai am insomnii

-sa primesc scrisori, scrisori adevarate, pe hartie. scrisori care incep cu 'draga X' si se termina 'cu drag, Y'

-sa conving oamenii sa-mi pronunte corect numele

-sa nu scriu pe blog doar atunci cand sunt trista



Acum asculta 2 minute irlandezul care stie canta (si urla) ajutat de chitara-i gaurita si spune-mi daca iti place

reflectii...

Toata viata am asteptat.


Cand era iarna asteptam sa vina vara (si invers).


Te-am intalnit cand ma hotarasem sa ma eliberez de indecizii.
mi-ai cerut sa astept.



in timp… nonsensul a devenit nonculoare…

poate...

...ca ai dreptate. poate ca sunt indragostita de el. poate ca de asta vorbesc mereu despre el. poate ca asta e motivul pentru care as scrie si aici despre el. acum cateva nopti nu puteam sa dorm si am inceput sa scriu cate ceva intr-un caietel. dimineata am rupt toate foile; mi se parea ca sunt doar niste prostioare scrise de o insomniaca.

ploaia nu ma linisteste asa cum speram. dimpotriva, ma scoate din minti, ma face sa vreau sa plec de aici. ce rost are sa stai la mare daca nu te poti bucura de ea? cui ii vine sa se aseze pe nisipul rece ciuruit de ploaie? n-am vazut niciodata asa nisip. copilareste, m-am gandit ca arata foarte trist, ca cerseste putina atentie si mi-a fost ciuda ca mi-am uitat camera acasa. m-am asezat 10 minute. ud fiind, are si partile lui bune: e lipsit de toti turistii aia galagiosi, de fandositele care apar acolo doar ca sa-si arate cat mai mult corp gol si tigara scoate un sunet uimitor atunci cand o stingi in nisipul plouat.

cui i se mai face din cand in cand dor de ascultat Vama Veche?

i can't take my mind off you

Leapsa

1) Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:

Iris: "Domnul Willard il privi ca si cum ar fi incercat sa-si"
(Gore Vidal- 'Orasul si stalpul')

Nathalie: "si cum pekinezii cu tupeul lor cras zupaiau cu unghii de stras" (cartarescu mircea-"jucarie mecanica")

2) Fără să verificaţi, cât e ora?
Iris: 18:00

Nathalie: 20:20

3) Verificaţi:
Iris: 18:20

Nathalie: 20:20

4) Cum sunteţi îmbrăcat?
Iris: trening si tricou alb larg-larg

Nathalie: pantaloni scurti si tricou

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
Iris: la tv

Nathalie:la perdea

6)Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?
Iris: ploaia

Nathalie: radio guerrilla

7) Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Iris: ieri seara/noapte am fost la iubitu-mi serviciu

Nathalie: aseara. cu intentia de a petrece noaptea la o cabana. dupa 2 km de mers ne-am intors caci lucrurile luasera o alta intorsatura. c'est la vie!

8) Aţi visat ieri noapte?
Iris: n-am dormit deloc ieri noapte... dar de visat tot am visat

Nathalie: mereu visez. zi si noapte...

9) Când aţi râs ultima dată?
Iris: azi-noapte. o tipa grasa-grasa mi-a dedicat o melodie de-a lui Michael Jackson. si a inceput sa mi-o cante cu patima, fara prea mult talent dar cu mult haz

Nathalie: cred ca azi

10) Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?
Iris: in afara de biblioteca, nimic.

Nathalie: un ceas si..o fotografie..

11) Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
Iris: o chitara

Nathalie: un bilet de avion...spre Paris

12) Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Iris: 'Once'

Nathalie: valul pictat

13) Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
Iris: un zambet neobisnuit de cald

Nathalie: norii

14) Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Iris: imi pare cam ciudatel

Nathalie: parca ar fi o prima intalnire..un amorez si intrebarile lui..

15) Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.
Iris: azi am vrut sa nu ma mai trezesc din somn si n-am reusit

Nathalie: "eu nu strivesc corola de minuni a lumii" :)

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?
Iris: Iris

Nathalie: Iris

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de un băiat?
Iris: Chris

Nathalie: Matei

18) V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Iris: :)

Nathalie: oarecum

19) Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe Porţile Raiului?
Iris: du-te inapoi!

Nathalie: a fost doar un vis

20) Dacă aţi putea schimba ceva în lume în afară de politică, ce aţi schimba?
Iris: as indeplini fiecarui om de pe Pamant cea mai mare dorinta

Nathalie:xenofobia

21) Vă place să dansaţi?
Iris: Da

Nathalie: Da

22) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Iris: habar n-am

Nathalie: mnush..cine nu isi pune intrebari si vrea doar raspunsuri.

"if you find someone in your life that makes you happy, go for it"

Once


'Once' e probabil cel mai frumos film pe care l-am vazut in ultima vreme. un fel de musical mai modern(facut de irlandezi), putin romantic,usor amuzant, filmat ca un documentar si fara un buget prea mare, cu o muzica fantastica. bine, toate aprecierile astea sunt subiective, dar irlandezul ala are o voce tare faina. merita vazut filmul care incearca sa ne spuna simplu povestea a doua persoane care incearca sa-si alunge singuratatea prin muzica.

a quoi ca sert l'amour?

A quoi ca sert, l’amour ?
On raconte toujours
Des histoires insensées
A quoi ca sert d’aimer ?

L’amour ne s’explique pas !
C’est une chose comme ca !
Qui vient on ne sait d’où
Et vous prend tout à coup.

Moi, j’ai entendu dire
Que l’amour fait souffrir,
Que l’amour fait pleurer,
A quoi ca sert d’aimer ?

L’amour, ca sert à quoi ?
A nous donner d’la joie
Avec des larmes aux yeux…
C’est triste et merveilleux !

Pourtant on dit souvent
Que l’amour est décevant
Qu’il y a un sur deux
Qui n’est jamais heureux…

Meme quand on l’a perdu
L’amour qu’on a connu
Vous laisse un gout de miel -
L’amour c’est éternel !

Tout ca c’est très joli,
Mais quand tout est fini
Il ne vous reste rien
Qu’un immense chagrin…

Tout ce qui maintenant
Te semble déchirant
Demain, sera pour toi
Un souvenir de joie !

En somme, si j’ai compris,
Sans amour dans la vie,
Sans ses joies, ses chagrins,
On a vécu pour rien ?

Mais oui! Regarde-moi !
A chaque fois j’y crois !
Et j’y croirait toujours…
Ça sert à ca l’amour !

Happy Father's Day!

Stii ca uneori nu te intalnesi ani buni cu cineva care ti-a fost/iti mai este tare drag?

Cateodata iti rasare in minte imaginea lui si sta acolo toata ziua. Alteori nu te lasa nici sa adormi. Incepi sa te intrebi unde e acum, ce face, cui ii zambeste, cu cine isi bea cafeaua, vrei sa stii totul!

Acum cateva saptamani mi-a fost tare dor de tata. E tare ciudat, nu mi-a fost niciodata dor de el. Totul a inceput de la pasajul ala din 'Panza de paianjen' al Celiei Serghi pe care mi l-am amintit. Acolo, Diana afla ca tatal ei era mandru de ea si le spunea prietenilor:'fata mea! o sa fie avocat'. Cumva, acel 'fata mea' m-a induiosat groaznic, mi-am amintit ca si tata spunea asa despre mine si le arata tuturor poza din portofel. Era o poza veche in care se vedea un cap cu parul tuns baietete, cu ochii mari de culoarea cerului si buze subtiri care zambeau strengareste. Nu m-am indurat sa-i duc o poza dintre cele facute la sfarsitul liceului stiind ca va inlocui chipul cu parul scurt.

Cand s-a mutat in garsoniera aia mica si-a acoperit un perete intreg cu fotografiile noastre si ne prezenta celor care il vizitau. Asta a fost felul lui de a ne pastra langa el.

Acum vreo 2 sptamani aici se celebra 'ziua tatalui'. Orasul era plin de baloane, panouri, felicitari, cadouri...toate dedicate tatilor. Aici parca vezi mai des barbati impingand carucioare, invatand copilasi sa mearga pe bicicleta sau facand castele de nisip. Aici barbatii dau mai des in mintea copiilor decat in Romania si nu li se pare ridicol sa alerge prin parc dupa fluturi glbeni, nu se jeneaza sa se tavaleasca pe iarba langa cei mici.

Timpul trece altfel pentru tata. Ma intreb daca stie ca am crescut si nu mai semanam cu acei copilasi din pozele lui...


sting-shape of my heart
Asculta mai multe audio Muzica

linistea ghemului de ata (sau rosu poem de dragoste)

dragostea noastra cea mare si-a luat lumea in cap
ne-a lasat un bilet de adio pe dulapul din bucatarie
si-a imprastiat miresmele printre plantele ornamentale
si s-a aruncat in gol, de la etajul sapte

cat de disperata trebuie sa fi fost dragostea noastra!


acum stam amandoi in camera cu riduri si tample ridicate. Imi spui, ca de obicei, ca nu s-a intamplat nimic, ca eu cu ideile mele...blabla..

ma iei ca pe o sticla goala in palme
privesti prin mine orasul cu genele lui din carton, femeile excentrice, ghizii turistici, copiii tipand
atunci ai vrea sa fiu o sticla cu vin rosu, sec..

iti dai seama cat de complicati suntem
pana si dragostea noastra ne-a parasit

lasandu-ne sa infasuram ghemul de ata rosu

in liniste...

demiurgul vesel

Am scos in fata casei toate linguritele ruginite cu urme de buze si degete moi. Si tablourile, da. Le-am scos pe toate in fata casei. Stateau acolo cu chipurile lor stravezii, cu spalaceala vopselelor orgasmice. Sub talpile noastre manjite cu cerneala si stranii amestecuri de zaharuri zvacneau foile nesterse, pline de taieturi, de urme de ciocolata, de scrisori maronii, neexpediate nici in al doisprezecelea ceas. Erai in fata mea si ma priveai ca de obicei, cu zambetul tau minimalist, arcadic. Toata harababura asta imi dadea o durere de cap. Si mai era si soarele care ma micsora. Te micsora si pe tine. Vedeam cum scazi, cum te adancesti in corpul tau de euglena.

Le ofeream trecatorilor lingurite ruginite. Le puneam intrebari jenante si melodii coloritmice.

Asa s-a nascut acel demiurg vesel al diminetilor de vara...

woman in art

monolog.

Stabilim sa ne intalnim in fiecare seara. Plecam hai-hui cu masina ta cea rosie pana cand nu se mai vad luminile orasului si lasam in spatele nostru gramezi ireale de mirosuri “verde-uscat” de iarba si flori de camp. Pornim in cautarea singuratatii, asa cum pictorul isi cauta chipurile pe hartia sifonata.
Nici nu stiu de ce am acceptat pactul asta cu tine. Ma gandesc ce mai am de aflat . Imi sunt de ajuns pasii mei greoi si toate regretele pe care nu mi le pot recunoaste. Tu nu ai nimic nou. Eu nu mai caut nimic inedit, nici macar nu mai caut ceva anume, daca asta ti-ar fi starnit vreodata gustul unei subtile investigatii. Chiar mi-a devenit indiferent haosul asta minunat, solar. Ma intreb daca asta e primul semn care anunta ordinea sau un alt haos distilat in primul, rastalmacit in alte si alte intelesuri stupide.

Imi place sa citesc noaptea, cu geamul deschis...

(ploua)

I wish I knew you before

Amy Macdonald - Mr Rock & Roll
Uploaded by Amy-MacDonald. - Watch more music videos, in HD!

The National - Sleep All Summer
Asculta mai multe audio Muzica

Simt o durere constanta de cap. Cand ma trezesc, cand adorm, cand ma gandesc la nenumaratele inutilitati care ma intristeaza, zilnic, la aceeasi ora. Imi repet ca nu (mai) are rost. Totusi sunt lipita de ceva. Asta ma face sa imi amintesc de verile excesiv de calduroase, de bucatariile cu geamuri deschise si de tavanele de care erau agatate ghirlande imbacsite cu lipici...mustele moarte prinse in ele, “in vivo”. Imi iau straturile de piele si le despart. Nu mai stiu cum sa ma dezbrac de mine. Intai imi despic sunetele. Sunt zemoase . Apoi imi sfasii sensurile. Celula cu celula. Si tot asa. Pana cand nu mai ramane nimic. Pana cand voi incepe sa exist cand ea isi va aminti ca am fost la mare vara trecuta si ii spuneam de fiecare data cand intram in apa si se plangea ca e prea rece : “e chestiune de obisnuinta”... apoi ii zambeam. Cu tine e altceva. Ma intreb daca in momentul in care nu mai cred, mai are rost sa continui?...incep sa ma vad prin ochii tai. e si asta un mod de defulare...ca atunci cand privesti un pahar cu apa.

"Charlotte et Véronique" ou "Tous les garçons s'appellent Patrick"

"Charlotte et Véronique"
Uploaded by MrKaplan. - Independent web videos.

Remember?

Nu cred ca am mai ras vreodata atat de mult :)

refren....

Intre mine si tine s-a lasat tacerea

Intre mine si mine esti tu

Desi vorbim zilnic, ne gasim de fiecare data o modalitate superficiala care sa ne medieze. Tu spui ceva, eu inteleg altceva, tocmai d’aia incep sa vorbesc singura. Tu nu imi mai raspunzi. Eu ma intristez. Imi imaginez triumful tau ridicol de a putea renunta la mine doar pentru ca nu ai chef. Si apoi, asta nu e un motiv tare. E doar un moft. Undeva, in substraturile tale...fie ele si onirice stii ca nu poti sa nu ma ai in vedere, in auz..in miros.

Iata ca nu te pot defini. Suntem un fel de struto-camila. Un fel de pretutindeni si nicaieri. Nu m-am obisnuit cu statutul asta de punct si virgula. Mi-ar placea sa le pun orizontal, dar nu cred ca m-as putea decide pe care sa-l antepun. Nu ma mai gandesc. Cine stie.. poate ca mi-as construi un sistem filosofic pe tema asta. Dar nu ma pot obisnui nici cu ideea de a accepta pozitia lor verticala. Imi pare o lipsa de originalitate.

Nici macar nu imi pasa daca imi dai dreptate sau nu. M-am obisnuit sa imi vorbesc mie, pentru mine, cu mine, fara mine, despre mine..etc. mi-am facut atatea strategii de a uita pana cand am uitat pe cine si de ce trebuie sa uit. Stii, memoria mea e intr-o „pauza de respiratie”. Cred ca e ceva maladiv in ceea ce o priveste. Uit lucrurile fundamentale, acele trairi devenite canonice. Imi amintesc insa detaliile. Astea ma rod ca termitele pe dinauntru. E o schimbare de sens. Sa stii ca nu sunt superficiala. Doar uit. O senilitate prematura imi dezlantuie fiecare gand si il lasa sa pluteasca lin pana cand devine imperceptibil. si gandurile se transforma in nebuloase. Mi-ar fi placut sa iau parte la travestirea lor in nove sau chiar in constelatii. Imagineaza-ti cum ai fi aratat atunci in mintea mea. Daca s-ar transforma acele ganduri infinite intr-o instalatie de brad sau intr-o lampa cu gaz poate ca as fi suferit o alienare si atunci ne-am fi intalnit intr-o camera alba-alba. ( asa mi-am dat seama ca trupul meu este doar o carcasa a infinitului : intoarce-ma pe dos si vei vedea ca nu ma mai poti cuprinde).

In fiecare zi ma autoconving ca totul se va schimba si nu va mai trebui sa fac niciun compromis. Nu voi mai vorbi din exces de zel sau din exces de singuratate. (tot aia e!) Atunci voi putea sa reinventez ceea ce se numeste normalitate. Iti dai seama? Desi inlauntrul meu e zi tot timpul, nu pot renunta la prostul obicei de a tine lampile aprinse. Noroc ca asta imi dauneaza doar mie. (sau si tie?)

Nu stiu daca ai observat, dar in interiorul tau..oricare ar fi el..s-a produs un scurtcircuit..

mai stii?

it's getting cold on this island

azi m-am gandit mult la tine. as fi vrut sa vii cu mine la plaja... singura, parca nici marea nu-mi mai place, nisipul nu e nici macar caldut si pescarusii sunt galagiosi. daca erai cu mine ascultam in cate o casca 'island blues' si pozam pescarusii care nu-mi mai pareau asa galagiosi (ai observat ca se aud la inceputul melodiei?), mancam prostii si ne cumparam un pachet de tigari pe care il fumam doar de dragul fumului scos. ne plimbam pe nisipul umed, acolo unde apa abia daca ajunge si ne uitam in urma sa vedem cine are pasul mai mare. apoi alergam sa ajungem in singurul loc de unde se vede apusul, acolo unde am lasat o urma anul trecut.

nici n-am atins nisipul, mi-am luat rolele si m-am plimbat pe asfaltul urat de langa plaja. mai stii cand ne-am plimbat impreuna cu rolele alea care faceau mult zgomot, la care trebuia sa dai din picioare 10m ca sa mergi unul? sau cand am stat o zi pe patura mov si am inventat povesti?

ah, ce dor imi e de tine...

Oh, darling I'll kiss your eyes

Darling I'll bathe your skin
I'll even wash your clothes
Just give me some candy
Before I go
Oh, darling I'll kiss your eyes
And lay you down on your rug
Just give me some candy
After my heart



">

pseudo...

Intr-una dintre zile am deschis computer-ul..apoi blogul..al meu..apoi al tau...si stateam asa semivisatoare, seminerabdatoare..citind ce ai mai scris...stiam ca fiecare litera ascunde altceva. Acea parte a ta..translucida...mai stiam ca posibilitatea de a o concretiza, de a o converti in realitate avea rezultate divergente..or, eu speram la ceva fara plusuri si minusuri...la ceva autentic...
Cred ca partea nevazuta din mine se indragosteste de partea nevazuta din tine..acum iti vad spiritul dezlipindu-se de trup si ma iau ametelile...

don't look back

cine a stins lumina?

Cand am plecat cineva a stins lumina. in urma mea scarile devenisera imperceptibile- un pian imens, dezacordat. Le-am coborat grabita fara sa imi privesc pasii, usile, zidurile crapate din care rasuna acea muzica haotica, acel tiuit grotesc, continuu.
receptorul atarna langa birou, ca un arc. Sangele se coagulase in undele sale subtiri lasandu-si fluiditatea la celalalt capat al firului, in singuratate. Linistea dintre „1” si „2” era o eterna neintelegere.

am pierdut doua ore descriind o incoerenta nebuna.

imi lipseste motivatia. un scop al scrierii.

salut marin..

nathalie,

A trecut ceva timp de cand nu ti-am mai scris. Probabil m-ai si uitat. Sincer sa fiu, daca lucrurile stau in felul acesta, atunci nu sunt nici trist, nici vesel...hmm..in „infernul” lui Dante m-as gasi in al doliea cerc, al sovailenicilor, al celor care nu au niciun scop, nici macar (in)vizibil. Iata-ma inca viu, in indecizia dintre doi pasi, dintre doua respiratii...ieri am facut un gest cvasi-nebunesc : m-am trezit in zori (apropo, din geamul meu rasaritul are accente impresioniste) si asa, descult, cu gandurile risipite am luat un pumn de pamant..apoi unul de grau...si am asteptat sa incolteasca..in fiecare dimineata ma trezesc in zori, beau apa si vad cum prin golurile din ochii mei se inalta fire subtiri, verzi...

Sa stii ca am devenit stangaci. Si adesea absent. Cred ca as putea sa te privesc ore in sir fara sa-mi dau seama ca esti in fata mea, ca ai miscat un deget sau doua..sau ca ai zambit. Cu toate astea, stiu sigur ca in momentul acela, lumile mele minuscule isi vor aerisi incaparile si micile lor picioruse mecanice vor incepe eterna miscare a vidului. Si asa, de indata ce vei intreba surazatoare la ce anume gandesc..voi putea raspunde cumva radical : „la nimic”...chiar daca in momentul acela crucial in mine a inceput o lupta a identitatilor...un razboi ale carui victime le voi fi ingropat inainte de vreme...


Te rog sa zambesti des. Des, dar nu fals. Daca vrei, poti sa nu razi. E indejuns sa iti vad ochii razand a lumina. te rog sa nu razi. Nu-mi place cand cineva rade, ranjeste sau face grimase (probabil e acelasi lucru). Parca se deformeaza, masca ii devine lichida si culorile se scurg in machiaje schimonosite.



Excuse-moi, insa azi nu-ti pot oferi mai mult decat o scrisoare nereusita...





Karl.

'When you feel so tired but you can't sleep'

Coldplay - Fix you

Culese si pozate pentru tine draguto! nu amandoua, doar cea mov. Floricelele albe pour moi...si da, stiu ca nu-ti mai place movul de cativa ani dar eu o sa ma gandesc mereu la tine cand vad mov... (ai vazut ce culoare au peretii mei :P)



imi lipsesti...

simti un miros de liliac in camera?

Roxette - A thing about you
Asculta mai multe audio Muzica »

I miss you... I miss the old you!

...mie da(!)..

in dupa-amiaza asta ne vedem in Paris. vom vorbi mult si vom bea vin..rosu, sec...vom colinda stradutele alea inguste asa cum imi apar mie in momentul asta si vom asculta muzica buna pana cand se va insera..ne vom intinde pe iarba perfecta(!) din 'les jardins de luxembourg",vom privi cerul, apoi norii, apoi cerul...pana cand privirile noastre vor deveni pasari, avioane fragede din hartie..vom zambi larg si vom face poze, multe...si ce mai vrei tu...


nu ti se pare ca suntem mai aproape?mie da...:-)

dans un autre temps...

scame

mi-e teama ca nu inteleg ce mi se intampla.
Singurele momente de luciditate le regasesc intr-o pseudo-esenta. Imi creeaza o stare, o anume stare..despre care nu pot spune aici nimic. Doar faptul ca e acea stare a animalelor blande, cu ochii mari, umbriti de lumina, in care se mai zareste vag, speranta.


Nu mai astept nimic, pe nimeni. In mine curge ceva, lin..in curand mi se va schimba pielea pana cand interiorul se va netezi, acoperindu-mi trupul. atunci voi avea un suflet nou, curat si nu vei mai fi nevoit sa ma privesti in ochi. Pe fiecare ramasita o voi strange asa cum as aduna in pumn petale de „nu-ma-uita”. Omida din mine va deveni, o omida mai mare...apoi un fluture. Ai spune ca aberez, insa in mine creste ceva.

eden...

pablo picasso...

De cand ai plecat

"...cadavrul pus pe masa de disectie..."

intr-unul dintre studiile sale cu privire la critica literara, T.S.Eliot afirma :
” comparatia si analiza nu au nevoie decat de cadavrul pus pe masa de disectie, pe cand interpretarea descopera mereu prin buzunare diverse parti ale corpului pe care repede le fixeaza la locul lor”.





astfel, rolul criticului literar este mult mai complex decat al unui simplu cititor, intrucat el este învestit cu puterea de a-i oferi textului noi auspicii.



principala functie/menire a criticii literare este aceea de a privi textul dintr-un unghi obiectiv. Or, criticul are nevoie de acea detasare manifestata atat la un nivel afectiv, cat si la acela care implica o influenta semantica extrinseca. El gaseste un loc central operei pe care o incadreaza in rame distorsionate, echivoc-trasate sau, pur si simplu ciobite in colturile mai principale. Mereu apreciaza un punct focalizator, panorameaza sau intertextualizeaza creatia in cauza. Estimeaza o noua viziune sau identifica un concept inedit. In ansamblul ei, opera este privita ca omogenitate, ca acel haos primordial care cere in mod indubitabil o ordine/ordonare. Subjugat legilor literale, implicit literare, criticul este pus in situatia de a sintetiza, de a analiza si, in final, de a rearanja elementele ce par a fi proprii unei miscari “browniene” a semnificatiei mesajului.


criticul porneste intr-o cercetare hermeneutica. El nu se multumeste a aprecia/desconsidera suprafata lucioasa a textului ci, avand un puternic instinct investigator-revelatoriu, patrunde in straturile oculte, greu accesibile ale referentului, tinde a descoperi “concretul despre opera de arta”. Cheia reinterpretarii consta in capacitatea lui de pune intr-o lumina noua particularul, concretul. De a-i reda starea perfecta, de a-i contura subtil formele, cu o pedanterie minimala, asemenea sculptorului.Criticul are o responsbilitate pentru ambii actanti( autorul-emitator/ cititorul-receptor). El dirijeaza relatia dintre ei din umbra. Indiferent de metoda critica folosita (“de intampinare/de directie”), este in masura de a revitaliza latentul si de a-l aseza in pozitia oportuna. El gaseste piesele pierdute ale jocului de puzzle. Imbogateste universul operei, lasa porti deschise, inchizandu-le pe ale sale.

solitude.

m-am afundat atat de tare in noroi incat simt talpa pantofilor tai atent lustruiti pe tampla mea...

intai am sa spun cate ceva despre ea...apoi ceva despre tine...

ea este fructul imaginatiei mele. i-am urmarit fiecare gest cu o rezolutie maxima, pana cand am reusit sa vad ceea ce e dincolo de pori, dincolo de oasele ei de pasare zglobie, prea moi. m-am jucat cu parul ei, cerecetandu-i atent nuantele.(au si ele, un cod secret). Imi arunca priviri decofeinizate. Le sorbeam lacoma, nereusind sa rationez decat in cercuri. Oricat as fi incercat sa imi inabus pornirile, ele aveau o sursa ascunsa mie care le sporea.

am muscat cu pofta din acel fruct, pana cand am dat de samburele realitatii pe care l-am scuipat. Mi-am infipt dintii in el , din nou, si am simtit pipaindu-mi limba un vierme care se zvarcolea intr-o mica vagauna mucegaita. L-am inghitit.

Tu..

imi amintesti in fiecare zi ca trebuie sa ocolesc gropile de pe trotuar si sa traversez regulamentar. Asta nu neaparat pentru siguranta mea, ci pentru a avea o constiinta ordonata („te-am avertizat, cu toate astea treci nonsalant pe rosu, ca sa ma sfidezi!”). intr-un timp chiar eram convinsa ca iti pasa,cel putin din altruism daca nu din prea multa dragoste. mai eram convinsa ca empatizam la un nivel ridicat.

Tot tu...

Gasesti in mine contrarii stringente. Te intrebi de ce eu. Brusc dai vina pe complexitatea vietii. Nu reusesti sa iti asumi nici macar ceea ce pentru tine ramane valabil, indiferent de subiectivismul meu capricios. Alunec intr-un non-sens din care nu mai pot iesi nepatata. Voi avea gropite in obraji si pupile dilatate.

Acum, de fiecare data cand trec strada ma gandesc la tine...cred ca din obisnuinta...

"blestemul"...

uite..am postat poezia asta cu iz adolescentin a lui cartarescu, in speranta ca voi scapa de blestem...

"când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte."

nopti la polul nord (II)

absentelor mele mult prea lungi nu le gasesc o ratiune anume. as vrea sa nu le cauti nici tu una. as vrea sa fiu acel "ceva" reconfortant pentru tine. iata, ma simt cumva desacralizata. templul meu a fost ars. am gasit in cenusa mici statuete in chipuri ciudate, straine mie. acum ce sa fac? sa le daruiesc sau sa le pastrez in amintirea ruinelor?

in urma a ramas o tacere, o sincopa a sentimentelor...

nopti la polul nord (I)

Imi datorezi 22 de zile de fericire. Daca mi-ai fi propus o baie in mare, as fi suportat apa sarata, algele…poate chiar as fi invatat sa inot. Trupul tau lucios imi da o senzatie de rece... Ai ajuns la tarm inaintea mea si ai fugit disipand castelele de nisip pe care le-am ridicat inainte sa ne aruncam in apa. Din larg iti zaresc talpile dezlipindu-se.

te caut in toate femeile...

nathalie,

Sunt ca un sambure de caisa.
Imi lipsesc serile de vara carora le sorbeam apusurile si ploile fragede. Iarba verde, mana ta intr-a mea. Cerul albastru-albastru...totul...
Ai incercat sa ma ademenesti trimitandu-mi albumul cu pozele facute asta vara, la munte. Nu-mi place sa il reintalnesc pe acel karl cu ochii prea mari.
Nu e de mirare...
Asteapta-ma luni, la gara.
mi-e dor de ciresii infloriti si de tine....
zilele astea mi-am tot aranjat linistea interioara.



sunt un aesculus hippocastanum.



Karl.

Come to me....

"from...cocteau"

"Un om normal din punct de vedere sexual ar trebui sa fie in stare sa faca dragoste cu oricine si chiar cu orice, deoarece instinctul speciei este orb; lucreaza la gramada. Aceasta explica moravurile ingaduitoare, puse pe seama viciului, ale oamenilor din popor si mai ales ale marinarilor. Singurul care conteaza este actul sexual. O bruta se sinchiseste prea putin de imprejurarile din care se naste. Nu vorbesc de dragoste.
Ritmul vietii noastre se desfasoara in perioade, toate la fel, numai ca felul in care se prezinta le face de nerecunoscut. Evenimentul-capcana sau persoana-capcana sunt cu atat mai periculoase cu cat sunt subordonate aceleiasi legi si poarta in mod sincer o masca. Cu timpul, suferinta ne trezeste la realitate si ne semnaleaza o gramada de capcane. Daca refuzam sa traim insipid, trebuie sa acceptam unele capcane cu toate ca avem certitudinea ca ne expunem in felul acesta la consecinte funeste. Intelepciunea consta in a fi nebun atunci cand imprejurarile merita osteneala.


Viciul incepe cu alegerea. In functie de ereditate, de inteligenta, de oboseala nervoasa a subiectului, aceasta alegere se rafineaza pana la a deveni inexplicabila, comica sau criminala.


Nu incerc sa apar drogul; incerc sa deslusesc in intuneric, sa ma pun de-a curmezisul, sa abordez din fata probleme care sunt intotdeauna abordate din profil.
Exista organisme care se nasc pentru a cadea prada drogurilor. Care cer o carja fara de care nu pot intra in contact cu exteriorul. Care plutesc. Vegeteaza intre clar si obscur. Atata vreme cat o substanta nu-i da consistenta, lumea ramane o fantoma."

sentimentul ridicolului...

Adesea m-am surprins in situatia cel putin neplacuta de a ma simti ridicola, grotesca.
Acest "specimen" al ridicolului se manifesta mereu sub presiunea unui efect intarziat, intotdeauna cand te astepti mai putin. ecuatia este simpla, daca nu simplista : doua subiectivitati se ciocnesc intr-un punct comun _ o intamplare, o traire- care are o relevanta/ un impact mai mult sau mai putin puternic in ceea ce le priveste. Astfel, in mod inevitabil imaginea celuilalt amprenteaza constiinta sinelui si invers. Urmarile sunt irepetabile, in sensul ca fiecare isi aminteste in felul sau, acordat la functiile si rutina eului. Astfel de « ciocniri » lasa loc interpretarilor. In inconstienta sa, dorinta de a lasa o anume impresie s-ar putea sa nu fie in concordanta cu efectul scontat. Relativitatea dintre « + « si « - ». sentimentul ridicolului incepe sa infloreasca odata ce devine constient aceluia implicat nemijlocit in actuu.

Ridicolul isi are mugurii in constiinta celuilalt. Isi gaseste plenitudinea insa prin inflorirea in cealalta constiinta, a subiectului.

Vrei sa mancam impreuna un ou fiert?...

Incepuse a-mi povesti despre femeile care pe timp de ploaie incalta cizmulite din gumilastic, galbene (acel galben al papadiilor, mii..), mesteca asiduu gume multicolore si nu poarta jamais umbrele sau pelerine impermeabile. O sfideaza pentru ca fac baloane uriase, care depasesc circumferinta capetelor femeilor cu cizmulite galbene. Altminteri n-ar avea nicio problema, le-ar tolera. Era indignata de problema banutilor « norocosi » , pierduti fatalmente pe asfaltul grunturos de pe LEmon Street. De obicei sambata se trezea cu noaptea in cap, cu o undita hiperuzata in spate , din vremea colonistilor si topaia printre capacele de canal si urmele reflectorizante trasate pe trotuarele pentru biciclisti. De fiecare data cand ochea un banut, unul dintre trecatori calca apasat pe el sau, il lovea cu putere pana cand ajungea in gaurile de canal. Asta ii producea o reala tristete, incat odata ajunsa acasa se tolanea in fotoliu si statea nemiscata pana cand se iveau zorii. Duminica mergea la biserica si fuma iarba. De aici incep alte povesti halucinogene despre pestisori si râme de mare.
Imi spune ca ii place la mine pentru ca se simte in siguranta si pentru ca fereastra oblica a mansardei ii lasa impresia formelor haotice. Nu-i place cafeaua neagra, tare. in timp ce isi desira mofturile, mi-o imaginez in bucatarie, stand pe scaunul de langa frigider. Mancam impreuna un ou fiert. Ea musca dintr-o parte a lumii, eu din cealalta...

let's dance little stranger...

penumbre

Primavara imi place sa merg in casa de langa lac. Cand intru in ea ma simt de parca as intra in mine..deschid ferestrele pana cand se lipesc de pereti, apoi trag aer in piept, voluptos. Soarele e doar un bec de 40 de w. Nu-l iau in seama. Ii accept irascibilitatea de inceput de martie. fluiditatea mea isi cauta un corespondent organic in tablourile din sufragerie. Il admir mai ales pe kandinsky...pentru ca nu il inteleg. As vrea sa cred ca ma adimra si ea. Din acelasi motiv.
Cu toate astea, nu-mi fac sperante. am avut de ales intre o singuratate in plin mediu urban, dezafectat si singuratatea care te instraineaza. Raportul a fost de 1 la unu, avand numitorul comun.
m-am asezat in colt, langa usa. Am stat asa cam o jumatate de ora. Apoi m-am ridicat, sfioasa. Mi-am amintit ca aveam cirese in bucatarie. Le-am inghitit cu tot cu crengute si am inceput sa rad. Am mai ras o jumatate de ora.

…………………………………………………………………………………………………


Ne-am urcat in masina. Tu, la volan, serioasa. Eu, in dreapta, nerabdatoare, incercam sa-ti schitez arcadele si coltul gurii. De fiecare data cand eram pe punctul de a atinge perfectiunea, puneai o frana brusca ; creionul imi aluneca instinctiv pe foaia galbuie. Ma priveai contrariata de gestul meu idolatru. Zambeai. Buzele ti se subtiau iar linia din coltul gurii seamana cu mustata unei pisici satisfacute.


.......................................................................................................................................................


cand m-am intors la casa de langa lac in primavara urmatoare, ti-am telefonat pentru ca, dupa atata timp, am avut curajul sa-mi deconspir iluziile :


« -dragul meu, nu ne vom vedea duminica, nici luni...nici in alta zi...am sa-ti inapoiez cartile prin posta. »

cu cat te citesc mai mult, cu atat ma indragostesc iremediabil.
cred ca pe tine te iubesc ca pe mine insami..
tu esti aceea care imi poarta, pedant, paharele translucide...

'we're hiding like elephants when they're happy'

Jean Seberg

mi-ar placea sa fiu curajoasa...sa am curaj sa ma tund scurt, sa tip la oamenii care ma enerveaza sau sa intru in vorba cu baiatul care imi zambeste in fiecare dimineata in gara. sa nu mai fiu draguta cu cei care nu merita sau sa nu ma dau batuta asa usor, sa fiu macar putin ambitioasa! mi-ar placea si sa am un zambet dragut si sa n-am atatia pistrui. as vrea sa am mai multi prieteni sau sa lucrez intr-o cafenea din Paris unde as putea vorbi franceza toata ziua. mi-as dori sa fie primavara mereu si sa creasca floricele galbene prin asfalt, sa vad oameni care zambesc cu adevarat, din inima, cu toata fata, cu ochii care se misca odata cu buzele. nu vad prea des asa un zambet...aici lumea zambeste doar dintr-o politete rece, doar pentru ca asa au fost educati.
scriem pe blog doar cand suntem tristi. cand avem o suparare ce ne sta pe suflet ne hotaram sa o rasturnam aici. cand suntem fericiti ne ascundem, nu o aratam nimanui dand dovada de egoism. nu stiu daca si elefanii se ascund atunci cand sunt fericiti, am auzit asta intr-un film...

draga mea Nathalie,

Simt nevoia sa ma deconstruiesc. Sa imi recombin esentele pentru a ma nascoci intr-un nou parfum..imi place sa ma simt de fiecare data altul. Imi place sa ma savurezi, sa imi ancorez sticlutele inmiresmate, una cate una, pe malurile tale. Si apoi sa ma scufund.


Dar nu despre asta vreau sa-ti vorbesc.


mi-am dat seama de lipsa de substanta a vietii mele, de nemultumirile care ma urmaresc zilnic (unele stupide, altele mai putin), de lipsa intrebarilor. Cum sa spun..psihic am devenit comod. Judec problemele care ma implica direct cumva la mana a doua.Ii las pe altii sa le judece pentru mine si, in functie de insolitul raspunsurilor , totodata cu riscul falsitatii lor, mi le atribui si mie. Adesea nu stiu de ce, nu stiu daca mi se potrivesc sau nu etc. Ma gandesc ca si acesta ar putea fi unul dintre motivele nefericirii mele. Nu imi pun intrebari. Nu caut raspunsuri. Lucrurile importante pentru mine subzida din ciocnirea a doua subiectivitati. Subiectivitati intersanjabile.

Simt cum scad..asa..ca un aluat..care in loc sa dospeasca..el devine fad..(cred ca asta e cuvantul potrivit)...viata-mi e palida...are ceva bolnavicios..


nu am mai intalnit pe nimeni..la ultima intalnire cu mine insumi am lipsit..


insa, am remarcat la mine un egoism excentric...




Karl


P.S.:asculta melodia lui Astrud Gilberto..Tristeza (goodbye sedness)..ne vedem acolo

aparente

deodata mi-am dat seama ca s-a intamplat un fapt ireversibil. asa cum sexualitatea s-a dezbracat de inhibitii, asa cum cei prezenti au acceptat incalzirea globala si cei absenti ireverenta gandurilor extaziate. m-am surprins purtandu-mi ostentativ regretele.
ma vedeam diforma in toate nelinistile mele. ma regaseam sublima in inconsecventa de a ma pastra aceeasi. faceam schimb de grimase cu ultimul venit.lui ii placea. mie nu. incepusem sa cred in nihilism si sa imi reinventez limitele. luam lectii de pian si de matematica. el ma invata "stiinta"permutarilor. le preferam pe alea din cinci in cinci. apoi ma incadra in rame ciobite, ma glasa si ma punea la pastrat. tarziu, imi deschidea amorul opac. pe umeras agatasem miscarile feministe, filmele lui almodovar si nudurile lui rubens. cu o zi inainte, pe cand era vara, trimiteam vederi din burano si schitam pe foi calcinate ultimele zambete la moda. as fi vrut sa scriu un editorial despre ce stiam ca nu trebuie spus (nu imi amintesc ce anume) ..probabil din indiferenta sau aplatizare am nascocit doar prima litera. "S... " imi telefona mereu. eu purtam pantofi lila, imi fardam singuratatea (din exhibitionism), eram implicata intr-o naucitoare cunoastere de sine. impachetasem dileme. i le trimiteam cu primul curier , dupa ce le infasurasem cu minutiozitate in panglici verzi si le parfumam semnele de intrebare. intre timp, la cercul polar platidunille isi asambalu propriul iglu. il cunoscuse pe el: afabil si egocentrist. imi telefona din nou. pe cand imi planuiam plecarea ii ascultam povestile alambicate, usor desuete. in receptor se simtea un iz de ambra. ma imbraca si ma dezbraca in trairi developate.era contrariat de blazarea mea, de faptul ca imi rezervasem totul la clasa 1, lasand nimicul in urma. trenul pleca la 7 A.M. eram increzatoare, imi simteam singuratatea uitata, albastrul incins. era toamna...

manifest: impotriva ipocriziei!

ma foi..

Quand j’étais petite le fait d’aller à l’église chaque dimanche était devenu une règle. A ces temps- là, mes grands-parents vivaient encore. La préparation pour cette « événement » était assez méticuleuse, comme un rituel: j’habillais les vêtements de fête, je me peignais attentivement, je prenais mon sac-à-main et…en même-temps…je prenais mes grands-parents par la main. Je sentais une sorte de fierté , une sorte d’obédience. Dans mes yeux d’enfant Dieu était une personne très vieille, à une longue barbe blanche, qui me regardait toujours, qui me portait soin et qui m’aimait sans conditions. Parfois, quand il faisait mauvais et à l’horizon je voyais des éclaires, j’entendais des tonnerres je me disais : « ah, Dieu s’est fâché de nouveau contre nous ! » et je parlais avec lui, en essayant à découvrir les causes. Mais, c’était seulement un monologue, Dieu ne me répondait jamais. Ma foi avait quelque chose de sérieux dans sa candeur. A sa contribuait aussi mon imagination très prononcée.
Maintenant mes grands-parents sont morts. Je ne vais plus à l’église comme jadis. Ce changement a désacralisé une partie de moi-même. Je suis seule. Je pense souvent à Dieu, j’ai trouvé les restes d’obédience pour la divinité dans l’autre partie de moi-même, où je sens encore le frisson de l’existence divine qui entretient une flamme dans l’obscurité. Oui, parce que j’ai peur. Même si je voulais, je ne pourrais pas nier ma dépendance de quelque chose de supérieur. Je le vois comme une sauvetage de l‘esprit. Comme si j’étais sur un bateau au milieu de l’océan, sans aucun espoir seulement avec la conscience de ma propre existence. Je crois dans le Bien, dans le Beau, dans la Vérité. Je suis sceptique en ce qui concerne d'autrui. Chacun a sa relation intime avec la divinité, bien sur. J’entends sa voix différemment. Il y a une duplicité,une double-voix : celle de mon intérieur qui se concrétise dans ma sensibilité, l’autre qui se trouve dans l’ombre, dans mon sous-conscient. Elles sont mes sources pour pouvoir continuer. Je me sens comme si je courais à la recherche de la lumière et dans cette folie d’ombres et de réflexions je m’élancerais dans l’abime. Je sens également que je dois prendre soin de mon Dieu, il vit sur une étendue glissante. Parfois, j’ai l’impression que la divinité existe dans le fait que la souffrance devient directement proportionnelle avec le besoin d’un apaisement. La superficialité de nos jours n’a fait que réduire la circonférence de la croyance d’une manière descendante : généralement compris à faussement pratiquée, les dogmes Chretiennes acceptées aveuglement comme l’adaptation imparfaite des idoles a l’intimisme de la foi qui se trouve dans la profondeur de notre être et qui a une commencement dans le réel, une médiocrité psychologique et une finalité ineffable. La grand qualité de mon Dieu est sa subtilité.
Le bonheur, la liberté...Elles sont les rêves d’un paradis perdu.

cand ploua...

...esti melancolic.n-ai chef de nimic, ti-e frica sa iesi din casa chiar daca trebuie doar sa arunci gunoiul. stai trantit pe canapea si suspini. nici macar n-ai nevoie de un motiv sa oftezi, o faci doar din obisnuinta. cand eram mici ne tavaleam prin noroi, iti amintesti?nu ne pasa de ploaie sau de baltile care se faceau in fata blocului.cand eram mici nu ne placea umbrela verde...

chanson..

Serile sunt interminabile, acum cand imi e dor de tine. Stau in fata computerului si incerc sa ma deschid. Admir lalele din vaza, albe. Stii, casa mea are o forma ciudata, forma care sfideaza intimitatea. Dam dintr-unul in altul. Ne surprindem cu picioarele pe pereti sau cu degetele in nas. Daca vine cineva la noi, nu te poti feri de o prezenta neasteptata. Acum, de exemplu usa e deschisa si dincolo de peretii albastri ( da, camera mea e un acvariu, cu mese gonflabile si cesti de cafea albastre. Daca nu esti atent, sorbi dintr-o inghititura apa sarata, invizibila a camerei) ai mei vorbesc cu o vecina despre morti, despre metehnele bisericesti, despre criza (imi pare ca a devenit deja un mit), despre degradarea lumii. Cu totii suntem partasi la scurgerea dejectiilor ontologice. As vrea sa nu fiu atenta la ce vorbesc ei. Insa o fac...fara sa vreau. Ei sunt aceia care imi ispitesc urechile, care ma obliga sa ii ascult, acum cand m-am hotarat sa ma gandesc la tine. Sa iti dedic un sfert de ora intreg, cu minute umflate de impresia ca totul are legatura cu tine. Astazi e 1 martie. Nu cred ca, acolo unde te alfii, ti-ai rupt un sfert de ora pentru a ma venera, ca pe o zeita imbalsamata in nectar, goala. Tu ma vezi in flesh-uri. In blitzuri. Clipesti repede in fata mea. Esti uimit de ceea ce ma inconjoara. De lampi, biblioteci, arbori,curcubeie. Eu sunt imaginea dintre doua clipiri. Te simt ca pe o manusa pe care o port pe dos, toamna, ca sa ii prelungesc folosinta. Imi aluneci printre degete tocmai in momentul in care sunt sigura ca existi asa cum te vreau eu. Tu te incapatanezi sa fii altfel. Sa inoti sagalnic, sa iei o anumita distanta fata de situatii, fata de mine (in noptile senine, ma asezi in sertarul noptierei, cu fata in jos. Apoi, daca intr-una dintre nopti se starneste o furtuna, ai remuscari, alergi repede la sertar si ma reasezi in postura initiala, imbratisandu-ma. De aici pasiunea ta pentru accesorii), o suficienta distanta fata de tine insuti. Cu toate astea am hotarat sa raman.

primavara...

"...o pictura parfumata cu vibrari de violet."

please read the letter that I wrote...

A trecut mult timp de cand ti-am scris. sunt sigura ca scrisoarea a ajuns la tine.nu stiu insa daca ai citit-o, daca ai desfacut plicul verde cu numele tau in stanga. credeam ca astepti cu nerabdare sa ne scriem, credeam ca o sa primesc un raspuns a doua zi chiar! am inceput s-o scriu intr-o seara in care dorul de tine era atat de mare incat credeam ca o sa explodeze ceva in mine...l-am varsat pe tot acolo crezand ca o sa scap de el. am adormit repede. a doua zi dorul revenise, puse din nou stapanire pe mine. daca citesti cu atentie o sa-l gasesti in fiecare rand. am scris si a doua zi si a treia...apoi m-am gandit ca timbrul n-o sa mai fie de folos pentru cate pagini am pus in plic si scrisoare o sa-mi vina inapoi. asa ca m-am oprit desi mai aveam multe sa-ti spun. dimineata, cand vine postasul, ma uit e geam. de cele mai multe ori trece pe langa casa noastra fara sa lase nimic si ma trantesc inapoi in pat. nu-mi place sa astept! desfac ciocolata inainte sa ies din magazin si mi se reproseaza ca ma port ca un copil.
http://www.youtube.com/watch?v=MpjnaGOeHH4

yves

Yves este cel mai frumos baiat din oras. Orasul nu are foarte multi locuitori, cam 120 000, asa incat, l-am putea numi, fara a-l bagateliza :orasel.
Reluam : Yves este cel mai frumos baiat din orasel. toata lumea participa la gestul de a-i ridica un templu din sulfiti si scobitori din stejar, odata cu fiecare « afisare publica » sau zarire din departare. Yves este un mic budha, in carne si oase, pentru aceia care tind, printre banalitatile cotidianului, la mici ecapade nostalgice ale efemerului. Inutil sa purcedem intr-o descriere de timp gradinaresc, sa incercam a-i distinge buruienile, si mai grav, a le indeparta radacinile. Yves este in mintea fiecaruia. Cum asa ? asa cum stii ce e aia o gladiola rosie, intristata de exuberanta soarelui varatic, ti-o imaginezi mereu in acelasi context, ii cunosti denumirea. Cel de langa tine si-o imagineaza si el, fie florar sau maniac botanist si o poate cuprinde in profunzimea ei, detasandu-se cu o neta superioritate de imaginea primitiva a gladiolei tale. Cu toate astea, ea ramane o gladiola..
(cortina)

apropo de libertate...

nu poti reprosa cuiva ca nu te iubeste..sau ca te iubeste...exista anumite motive care stabilesc legatura dintre 2..indiferent de natura lor...din moment ce ele exista atunci ar fi nedrept sa se mai puna si alte semne de intrebare...care, de fapt, se pun la (ne)sfarsit...cand totul e epuizat..cand caile de intoarcere au deviat de la cursul lor firesc. o anumita geometrie a gesturilor ar fi imatura...o claritate infailibila ar fi dovada unei cruzimi lucide...
libertatea celuilalt de a se exterioriza este cel mai usor de deteriorat..din dorinta unei anumite pliari dupa propria libertate se ajunge la subjugari..ori o dubla libertate pentru o persoana ar fi prea mult.
Fiinta umana are nevoie de libertate, dar nu o accepta. Sau, mai bine spus nu o respecta. este o eroare de ordin patologic...