monolog.

Stabilim sa ne intalnim in fiecare seara. Plecam hai-hui cu masina ta cea rosie pana cand nu se mai vad luminile orasului si lasam in spatele nostru gramezi ireale de mirosuri “verde-uscat” de iarba si flori de camp. Pornim in cautarea singuratatii, asa cum pictorul isi cauta chipurile pe hartia sifonata.
Nici nu stiu de ce am acceptat pactul asta cu tine. Ma gandesc ce mai am de aflat . Imi sunt de ajuns pasii mei greoi si toate regretele pe care nu mi le pot recunoaste. Tu nu ai nimic nou. Eu nu mai caut nimic inedit, nici macar nu mai caut ceva anume, daca asta ti-ar fi starnit vreodata gustul unei subtile investigatii. Chiar mi-a devenit indiferent haosul asta minunat, solar. Ma intreb daca asta e primul semn care anunta ordinea sau un alt haos distilat in primul, rastalmacit in alte si alte intelesuri stupide.

Imi place sa citesc noaptea, cu geamul deschis...

(ploua)