"...cadavrul pus pe masa de disectie..."

intr-unul dintre studiile sale cu privire la critica literara, T.S.Eliot afirma :
” comparatia si analiza nu au nevoie decat de cadavrul pus pe masa de disectie, pe cand interpretarea descopera mereu prin buzunare diverse parti ale corpului pe care repede le fixeaza la locul lor”.





astfel, rolul criticului literar este mult mai complex decat al unui simplu cititor, intrucat el este învestit cu puterea de a-i oferi textului noi auspicii.



principala functie/menire a criticii literare este aceea de a privi textul dintr-un unghi obiectiv. Or, criticul are nevoie de acea detasare manifestata atat la un nivel afectiv, cat si la acela care implica o influenta semantica extrinseca. El gaseste un loc central operei pe care o incadreaza in rame distorsionate, echivoc-trasate sau, pur si simplu ciobite in colturile mai principale. Mereu apreciaza un punct focalizator, panorameaza sau intertextualizeaza creatia in cauza. Estimeaza o noua viziune sau identifica un concept inedit. In ansamblul ei, opera este privita ca omogenitate, ca acel haos primordial care cere in mod indubitabil o ordine/ordonare. Subjugat legilor literale, implicit literare, criticul este pus in situatia de a sintetiza, de a analiza si, in final, de a rearanja elementele ce par a fi proprii unei miscari “browniene” a semnificatiei mesajului.


criticul porneste intr-o cercetare hermeneutica. El nu se multumeste a aprecia/desconsidera suprafata lucioasa a textului ci, avand un puternic instinct investigator-revelatoriu, patrunde in straturile oculte, greu accesibile ale referentului, tinde a descoperi “concretul despre opera de arta”. Cheia reinterpretarii consta in capacitatea lui de pune intr-o lumina noua particularul, concretul. De a-i reda starea perfecta, de a-i contura subtil formele, cu o pedanterie minimala, asemenea sculptorului.Criticul are o responsbilitate pentru ambii actanti( autorul-emitator/ cititorul-receptor). El dirijeaza relatia dintre ei din umbra. Indiferent de metoda critica folosita (“de intampinare/de directie”), este in masura de a revitaliza latentul si de a-l aseza in pozitia oportuna. El gaseste piesele pierdute ale jocului de puzzle. Imbogateste universul operei, lasa porti deschise, inchizandu-le pe ale sale.