sentimentul ridicolului...

Adesea m-am surprins in situatia cel putin neplacuta de a ma simti ridicola, grotesca.
Acest "specimen" al ridicolului se manifesta mereu sub presiunea unui efect intarziat, intotdeauna cand te astepti mai putin. ecuatia este simpla, daca nu simplista : doua subiectivitati se ciocnesc intr-un punct comun _ o intamplare, o traire- care are o relevanta/ un impact mai mult sau mai putin puternic in ceea ce le priveste. Astfel, in mod inevitabil imaginea celuilalt amprenteaza constiinta sinelui si invers. Urmarile sunt irepetabile, in sensul ca fiecare isi aminteste in felul sau, acordat la functiile si rutina eului. Astfel de « ciocniri » lasa loc interpretarilor. In inconstienta sa, dorinta de a lasa o anume impresie s-ar putea sa nu fie in concordanta cu efectul scontat. Relativitatea dintre « + « si « - ». sentimentul ridicolului incepe sa infloreasca odata ce devine constient aceluia implicat nemijlocit in actuu.

Ridicolul isi are mugurii in constiinta celuilalt. Isi gaseste plenitudinea insa prin inflorirea in cealalta constiinta, a subiectului.