draga mea Nathalie,

Simt nevoia sa ma deconstruiesc. Sa imi recombin esentele pentru a ma nascoci intr-un nou parfum..imi place sa ma simt de fiecare data altul. Imi place sa ma savurezi, sa imi ancorez sticlutele inmiresmate, una cate una, pe malurile tale. Si apoi sa ma scufund.


Dar nu despre asta vreau sa-ti vorbesc.


mi-am dat seama de lipsa de substanta a vietii mele, de nemultumirile care ma urmaresc zilnic (unele stupide, altele mai putin), de lipsa intrebarilor. Cum sa spun..psihic am devenit comod. Judec problemele care ma implica direct cumva la mana a doua.Ii las pe altii sa le judece pentru mine si, in functie de insolitul raspunsurilor , totodata cu riscul falsitatii lor, mi le atribui si mie. Adesea nu stiu de ce, nu stiu daca mi se potrivesc sau nu etc. Ma gandesc ca si acesta ar putea fi unul dintre motivele nefericirii mele. Nu imi pun intrebari. Nu caut raspunsuri. Lucrurile importante pentru mine subzida din ciocnirea a doua subiectivitati. Subiectivitati intersanjabile.

Simt cum scad..asa..ca un aluat..care in loc sa dospeasca..el devine fad..(cred ca asta e cuvantul potrivit)...viata-mi e palida...are ceva bolnavicios..


nu am mai intalnit pe nimeni..la ultima intalnire cu mine insumi am lipsit..


insa, am remarcat la mine un egoism excentric...




Karl


P.S.:asculta melodia lui Astrud Gilberto..Tristeza (goodbye sedness)..ne vedem acolo