Happy Father's Day!

Stii ca uneori nu te intalnesi ani buni cu cineva care ti-a fost/iti mai este tare drag?

Cateodata iti rasare in minte imaginea lui si sta acolo toata ziua. Alteori nu te lasa nici sa adormi. Incepi sa te intrebi unde e acum, ce face, cui ii zambeste, cu cine isi bea cafeaua, vrei sa stii totul!

Acum cateva saptamani mi-a fost tare dor de tata. E tare ciudat, nu mi-a fost niciodata dor de el. Totul a inceput de la pasajul ala din 'Panza de paianjen' al Celiei Serghi pe care mi l-am amintit. Acolo, Diana afla ca tatal ei era mandru de ea si le spunea prietenilor:'fata mea! o sa fie avocat'. Cumva, acel 'fata mea' m-a induiosat groaznic, mi-am amintit ca si tata spunea asa despre mine si le arata tuturor poza din portofel. Era o poza veche in care se vedea un cap cu parul tuns baietete, cu ochii mari de culoarea cerului si buze subtiri care zambeau strengareste. Nu m-am indurat sa-i duc o poza dintre cele facute la sfarsitul liceului stiind ca va inlocui chipul cu parul scurt.

Cand s-a mutat in garsoniera aia mica si-a acoperit un perete intreg cu fotografiile noastre si ne prezenta celor care il vizitau. Asta a fost felul lui de a ne pastra langa el.

Acum vreo 2 sptamani aici se celebra 'ziua tatalui'. Orasul era plin de baloane, panouri, felicitari, cadouri...toate dedicate tatilor. Aici parca vezi mai des barbati impingand carucioare, invatand copilasi sa mearga pe bicicleta sau facand castele de nisip. Aici barbatii dau mai des in mintea copiilor decat in Romania si nu li se pare ridicol sa alerge prin parc dupa fluturi glbeni, nu se jeneaza sa se tavaleasca pe iarba langa cei mici.

Timpul trece altfel pentru tata. Ma intreb daca stie ca am crescut si nu mai semanam cu acei copilasi din pozele lui...


sting-shape of my heart
Asculta mai multe audio Muzica

linistea ghemului de ata (sau rosu poem de dragoste)

dragostea noastra cea mare si-a luat lumea in cap
ne-a lasat un bilet de adio pe dulapul din bucatarie
si-a imprastiat miresmele printre plantele ornamentale
si s-a aruncat in gol, de la etajul sapte

cat de disperata trebuie sa fi fost dragostea noastra!


acum stam amandoi in camera cu riduri si tample ridicate. Imi spui, ca de obicei, ca nu s-a intamplat nimic, ca eu cu ideile mele...blabla..

ma iei ca pe o sticla goala in palme
privesti prin mine orasul cu genele lui din carton, femeile excentrice, ghizii turistici, copiii tipand
atunci ai vrea sa fiu o sticla cu vin rosu, sec..

iti dai seama cat de complicati suntem
pana si dragostea noastra ne-a parasit

lasandu-ne sa infasuram ghemul de ata rosu

in liniste...

demiurgul vesel

Am scos in fata casei toate linguritele ruginite cu urme de buze si degete moi. Si tablourile, da. Le-am scos pe toate in fata casei. Stateau acolo cu chipurile lor stravezii, cu spalaceala vopselelor orgasmice. Sub talpile noastre manjite cu cerneala si stranii amestecuri de zaharuri zvacneau foile nesterse, pline de taieturi, de urme de ciocolata, de scrisori maronii, neexpediate nici in al doisprezecelea ceas. Erai in fata mea si ma priveai ca de obicei, cu zambetul tau minimalist, arcadic. Toata harababura asta imi dadea o durere de cap. Si mai era si soarele care ma micsora. Te micsora si pe tine. Vedeam cum scazi, cum te adancesti in corpul tau de euglena.

Le ofeream trecatorilor lingurite ruginite. Le puneam intrebari jenante si melodii coloritmice.

Asa s-a nascut acel demiurg vesel al diminetilor de vara...

woman in art

monolog.

Stabilim sa ne intalnim in fiecare seara. Plecam hai-hui cu masina ta cea rosie pana cand nu se mai vad luminile orasului si lasam in spatele nostru gramezi ireale de mirosuri “verde-uscat” de iarba si flori de camp. Pornim in cautarea singuratatii, asa cum pictorul isi cauta chipurile pe hartia sifonata.
Nici nu stiu de ce am acceptat pactul asta cu tine. Ma gandesc ce mai am de aflat . Imi sunt de ajuns pasii mei greoi si toate regretele pe care nu mi le pot recunoaste. Tu nu ai nimic nou. Eu nu mai caut nimic inedit, nici macar nu mai caut ceva anume, daca asta ti-ar fi starnit vreodata gustul unei subtile investigatii. Chiar mi-a devenit indiferent haosul asta minunat, solar. Ma intreb daca asta e primul semn care anunta ordinea sau un alt haos distilat in primul, rastalmacit in alte si alte intelesuri stupide.

Imi place sa citesc noaptea, cu geamul deschis...

(ploua)

I wish I knew you before

Amy Macdonald - Mr Rock & Roll
Uploaded by Amy-MacDonald. - Watch more music videos, in HD!

The National - Sleep All Summer
Asculta mai multe audio Muzica

Simt o durere constanta de cap. Cand ma trezesc, cand adorm, cand ma gandesc la nenumaratele inutilitati care ma intristeaza, zilnic, la aceeasi ora. Imi repet ca nu (mai) are rost. Totusi sunt lipita de ceva. Asta ma face sa imi amintesc de verile excesiv de calduroase, de bucatariile cu geamuri deschise si de tavanele de care erau agatate ghirlande imbacsite cu lipici...mustele moarte prinse in ele, “in vivo”. Imi iau straturile de piele si le despart. Nu mai stiu cum sa ma dezbrac de mine. Intai imi despic sunetele. Sunt zemoase . Apoi imi sfasii sensurile. Celula cu celula. Si tot asa. Pana cand nu mai ramane nimic. Pana cand voi incepe sa exist cand ea isi va aminti ca am fost la mare vara trecuta si ii spuneam de fiecare data cand intram in apa si se plangea ca e prea rece : “e chestiune de obisnuinta”... apoi ii zambeam. Cu tine e altceva. Ma intreb daca in momentul in care nu mai cred, mai are rost sa continui?...incep sa ma vad prin ochii tai. e si asta un mod de defulare...ca atunci cand privesti un pahar cu apa.

"Charlotte et Véronique" ou "Tous les garçons s'appellent Patrick"

"Charlotte et Véronique"
Uploaded by MrKaplan. - Independent web videos.

Remember?

Nu cred ca am mai ras vreodata atat de mult :)

refren....

Intre mine si tine s-a lasat tacerea

Intre mine si mine esti tu

Desi vorbim zilnic, ne gasim de fiecare data o modalitate superficiala care sa ne medieze. Tu spui ceva, eu inteleg altceva, tocmai d’aia incep sa vorbesc singura. Tu nu imi mai raspunzi. Eu ma intristez. Imi imaginez triumful tau ridicol de a putea renunta la mine doar pentru ca nu ai chef. Si apoi, asta nu e un motiv tare. E doar un moft. Undeva, in substraturile tale...fie ele si onirice stii ca nu poti sa nu ma ai in vedere, in auz..in miros.

Iata ca nu te pot defini. Suntem un fel de struto-camila. Un fel de pretutindeni si nicaieri. Nu m-am obisnuit cu statutul asta de punct si virgula. Mi-ar placea sa le pun orizontal, dar nu cred ca m-as putea decide pe care sa-l antepun. Nu ma mai gandesc. Cine stie.. poate ca mi-as construi un sistem filosofic pe tema asta. Dar nu ma pot obisnui nici cu ideea de a accepta pozitia lor verticala. Imi pare o lipsa de originalitate.

Nici macar nu imi pasa daca imi dai dreptate sau nu. M-am obisnuit sa imi vorbesc mie, pentru mine, cu mine, fara mine, despre mine..etc. mi-am facut atatea strategii de a uita pana cand am uitat pe cine si de ce trebuie sa uit. Stii, memoria mea e intr-o „pauza de respiratie”. Cred ca e ceva maladiv in ceea ce o priveste. Uit lucrurile fundamentale, acele trairi devenite canonice. Imi amintesc insa detaliile. Astea ma rod ca termitele pe dinauntru. E o schimbare de sens. Sa stii ca nu sunt superficiala. Doar uit. O senilitate prematura imi dezlantuie fiecare gand si il lasa sa pluteasca lin pana cand devine imperceptibil. si gandurile se transforma in nebuloase. Mi-ar fi placut sa iau parte la travestirea lor in nove sau chiar in constelatii. Imagineaza-ti cum ai fi aratat atunci in mintea mea. Daca s-ar transforma acele ganduri infinite intr-o instalatie de brad sau intr-o lampa cu gaz poate ca as fi suferit o alienare si atunci ne-am fi intalnit intr-o camera alba-alba. ( asa mi-am dat seama ca trupul meu este doar o carcasa a infinitului : intoarce-ma pe dos si vei vedea ca nu ma mai poti cuprinde).

In fiecare zi ma autoconving ca totul se va schimba si nu va mai trebui sa fac niciun compromis. Nu voi mai vorbi din exces de zel sau din exces de singuratate. (tot aia e!) Atunci voi putea sa reinventez ceea ce se numeste normalitate. Iti dai seama? Desi inlauntrul meu e zi tot timpul, nu pot renunta la prostul obicei de a tine lampile aprinse. Noroc ca asta imi dauneaza doar mie. (sau si tie?)

Nu stiu daca ai observat, dar in interiorul tau..oricare ar fi el..s-a produs un scurtcircuit..

mai stii?